TITIROBIL

Pasii de constructie

Jocuri din lemn

   

   O vizita la muzeu e intotdeauna binevenita pentru mine. Ma ajuta sa ma deconectez de la munca mea ce are intr-un fel program continuu. Chiar fiind un muzeu de marina tot ma ajuta sa fac o pauza din cotidianul zilnic al vaporului. Sambata asta mi-am petrecut-o in imprejurimiile Kobe-ului, alergand de la un muzeu la altul ca sa acopar intr-o zi o suprafata cat mai mare.

   Asa am purces dimineata devreme spre statiunea de izvoare termale Arima-Onsen de langa oras. Acolo am avut ca scop 2 muzee destul de strans conectate la copilaria mea: unul al jucariilor si altul cu timbre. Le-am denumit simplu fara titulatura lor intreaga pe care de obicei o cam ignor, fiind prea pompoasa pentru memoria mea. Statiunea in sine nu se deosebeste prea mult de stilul uneia de la noi, cu hoteluri de lux dar si pensiuni mai ieftine, bai publice si clinici de tratament. Ma refer aici la Baile Herculane, singura de izvoare termale ce am vizitat-o in tara. Si architectural vorbind putem sa le comparam ambele avand atat cladiri mai vechi, de la sfarsitul secolului XIX – inceputul lui XX dar si constructii mai noi. Aspectul lor, curatenia si linistea din statiune dau totusi Arimei cateva clase peste Herculane.

   

   Am inceput cu muzeul de jucarii fiind mai in central statiunii. Nu e foarte mare desi spunand ca se intinde pe 4 etaje ar parea contrariul. E impartit pe sectiuni cu figurine din lemn, multe lucrate de mesteri germani, cu puternice influente montane si catolice; jocuri de logica si indemanare, gen puzzle, lego, etc; jucarii cu mecanisme, pe elastice, roti dintate si fire, manipulate prin manivele sau butoane si ultima parte miniaturi, dupa trenuri, vapoare, masini plus robotei si papusi. Se incepe vizitarea de la ultimul etaj, primul in enumerarea mea, cu figurine din lemn. Am admirat in vitrine scene de Craciun din sate germane sau nasterea lui Isus, Arca lui Noe, o colectie bogata de spargatori de nuci. Am descoperit incepand de aici si una din cele mai minunate meserii din lume: prezentator de jucarii. La 3 din cele 4 etaje ale muzeului o angajata prezenta la un stand din exponatele salii: cum se fac figurine din lemn, cum se folosesc anumite jocuri sau in ce fel functioneaza jucariile cu resorturi. Cobora din etaj in etaj facand cate o demonstratie pentru publicul aflat la momentul respectiv in sala. Meseria de jucator cu jucarii la muzeu parca m-ar atrage si pe mine... Sala de jocuri logice si de indemanre m-a atras cel mai mult. Dincolo de demonstratia cu doua jocuri expuse acolo manuite foarte abil de catre prezentatoare, am avut ocazia sa descopar multe din jocurile copilariei mele. Cu mici diferente, una dintre ele fiind materialul din care erau confectionate, aici predominand lemnul iar in copilaria mea ieftinul plastic era preferat. Asa am descoperit si un titirobil de lemn. Interesant e faptul ca nu a trebuit sa ma chinui prea mult sa imi amintesc denumirea lui. Nivelul urmator m-a uimit prin inventivitatea creatorilor si complexitatea exponatelor. Ca sa fac o paralela tot la copilaria mea as aminti de jucariile pe elastic, pisici, girafe si alte animale, care cand apasai pe butonul de sub postament isi pierdeau consistenta din cauza ca se slabea elasticul. La o scara mai mare si aduse la nivel de arta, as putea spune, am vazut automate de desenat, cu pesti si sirene inotand, scene de bar, curse de viteza intre oua si gaini (ca sa se stabileasca cine a fost primul, oul sau gaina) ba chiar si o scena de conflict familial, in care sotia dadea din gura iar barbatul isi baga degetele in urechi (chiar asa se misca mecanismul, nu am folosit nici o figura de stil...). Ultimul etaj, care era si cel mai de jos mi-a amintit iar de copilarie prin exponatele sale: machete la scara reprezentand masinute, trenuri si vapoare. Cine nu iubea acum 20-25 de ani masinutele de metal sau trenuletele pe sina. Probabil si acum mai sunt iubite, cu conditia sa fie intr-un joc pe calculator. La final, ca tot nu m-am putut abtine si am zis si de calculatoare, as zice ca un astfel de muzeu e foarte educativ, si pentru cei mari sa isi mai aminteasca de jucariile copilariei lor, dar si pentru copii actuali sa vada ca exista o lume a jocului si dincolo de ecranul computerului. Joaca a existat dintotdeauna, si la lumina lumanarilor cat si la cea de neon si leduri de pe acum.

Ce copil nu si-ar dori asa ceva acasa?

   Dupa o plimbare destul de epuizanta pe stradutele inguste si parca mereu in urcare ale statiunii m-am indreptat si spre al doilea obiectiv major al iesirii mele vilegiaturistice: muzeul filatelic. De cativa ani m-am intors la un hobby atat de comun copilariei de sub comunism, colectionarea de timbre. Acum nu mai joc „tic si palma” ca sa castig timbrele altora, nici nu ajung prea des sa fac schimburi cu alti impatimiti de gen, asa ca mi le cumpar singur de prin toata lumea unde gasesc un magazin specializat. Sau un muzeu in cazul de fata. Muzeul in sine mi s-a parut cam mic si plictisitor, nefiind un convins 100% al filateliei si oricum, necunoscand prea mult despre cea japoneza. Am avut ocazia sa admir colectia bogata incepand de la primele timbre locale pana la ultimele aparitii. E clar un inventar muzeografic aflat in continua expansiune. Ce mi-a ramas in minte e un tablou realizat din decupaje de timbre si o serie de stampile postale a tuturor prefecturilor din Japonia, rotunde, cu modele destul de graitoare despre zona ce o reprezentau, mai repede un fel de stampile cu steme as zice eu...

Un job de invidiat

   Nevizitand nici o baie publica din cauza programului zilei ce mi-l cam incarcasem cu vizite la muzee am plecat putin dupa pranz cu trenul inapoi la Kobe. Acolo aveam in plan o vizita la muzeul de marina si muzeul Kawasaki. O zi plina de culturalizare pentru mine, dar asa e cand scapi cate o zi intreaga de la vapor, aglomerat cu programul. A doua parte a zilei insa mi-o voi aminti aici cu alta ocazie insa, acum raman doar cu gustul dulce al amintirilor despre copilaria mea si cu bucuria de a mai fi capabil inca sa imi amintesc numele jocurilor dragi mele pe atunci...